„Alții de ce au voie și eu nu?”
Când copilul revine cu „numai eu nu pot”, discuția pare fără ieșire. Înainte să repeți răspunsul, merită să afli ce îl supără, de fapt, în acel „nu”.
„Alții de ce au voie și eu nu?”
„Dar toți colegii mei au voie!”
Poate vorbiți despre un telefon, timpul petrecut la jocuri sau o ieșire cu prietenii. Ai explicat deja de ce nu ești de acord, dar copilul revine: „Numai eu nu pot!”.
Îți poate veni să răspunzi: „Nu mă interesează ce fac ceilalți” sau „La noi sunt alte reguli”. Mai ales când ești obosit și simți că discuția se învârte în cerc.
Înainte să repeți răspunsul, merită să afli ce îl supără atât de mult în acel „nu”. De aici, conversația poate deveni mai ușor de purtat.
Ce își dorește, de fapt?
Uneori, chiar vrea acel lucru. Alteori, îl preocupă ce pierde: timpul cu prietenii, o experiență împreună sau o conversație la care nu poate participa.
„Ce te supără cel mai mult la asta?”
Un copil mic poate răspunde: „Vreau și eu!”. Un adolescent poate spune: „Dar abia acum au intrat și ei! Dacă închid, nu mai apuc să mă joc cu ei” sau „Mâine vorbesc toți despre ce au făcut și eu nici nu știu despre ce e vorba”.
În adolescență, prieteniile capătă tot mai multă importanță. Să fie inclus, să participe și să simtă că are un loc în grup poate conta mult pentru copil. Recomandările de parenting încurajează părinții să se intereseze de aceste relații, să cunoască prietenii și să asculte ce înseamnă ele pentru adolescent.
„Când vă întâlniți de obicei în joc?” sau „Ce îți place la timpul petrecut cu ei?” sunt întrebări care ne ajută să înțelegem cererea. Cu această înțelegere, putem explica și limita fără să trecem peste ce contează pentru el.
Cum explicăm limita?
Putem începe cu ceea ce am auzit:
„Înțeleg că vrei să mai rămâi în joc cu ei. E greu să te oprești când ceilalți continuă.”
Apoi, spunem motivul deciziei:
„În seara asta ne oprim la ora stabilită. Mâine te trezești devreme și vreau să păstrăm timp și pentru odihnă.”
A-i recunoaște nemulțumirea nu înseamnă că trebuie să renunțăm la limită.
Îi oferim o explicație concretă, pe care o poate înțelege, chiar dacă nu îi place. Recomandările de parenting ne încurajează să spunem clar ce așteptăm de la copil și de ce, păstrând loc și pentru ceea ce simte el.
Regula mai este potrivită?
Ne putem întreba: De ce păstrez această regulă? Ce nevoie protejează? Mai este potrivită pentru vârsta lui?
Unele limite rămân necesare. Altele pot fi ajustate pe măsură ce copilul crește. Dacă observăm că este loc de schimbare, putem spune:
„Programul acesta l-am stabilit mai demult. Hai să discutăm mâine cum ar putea arăta acum.”
Mai ales cu adolescenții, este recomandat să le oferim posibilitatea de a contribui la discutarea unor reguli ale familiei: să spună ce propun, să asculte preocupările noastre și să stabilim împreună responsabilitățile.
Astfel, discuția poate trece de la „ceilalți au voie” la o întrebare mai folositoare: „Ce ar putea funcționa pentru noi?”.
Ce variantă putem găsi?
Dacă există loc de negociere, pornim de la ce își dorește copilul. În exemplul jocului, poate intra mai devreme sau puteți stabili un program diferit pentru weekend.
„Cum am putea face să ai timp cu ei și să păstrăm și ora de culcare?”
Nu este nevoie să găsim o alternativă pentru fiecare refuz. Dar, când există una, merită să răspundă nevoii lui reale.
Putem căuta această variantă fără să criticăm alte familii: „La ei programul este diferit. Hai să vedem ce funcționează pentru noi”. Chiar și așa, copilul poate rămâne nemulțumit.
Dacă tot nu este de acord?
„Tot nu mi se pare corect” poate apărea și după o conversație în care l-am ascultat cu atenție. Copilul poate înțelege motivul și să fie în continuare dezamăgit.
Nu trebuie să prelungim explicațiile până obținem acordul lui:
„Știu că ai fi vrut să mai rămâi. În seara asta păstrăm ora stabilită, iar mâine discutăm despre program.”
Dacă discuția se încinge, putem lua o pauză și reveni când avem amândoi mai multă răbdare. Important este să revenim la ce am promis.
Răbdarea noastră contează, la fel și limitele spuse cu blândețe și păstrate consecvent. Nu vom reuși de fiecare dată să răspundem calm. Dacă am ridicat vocea, putem repara:
„Am vorbit prea apăsat. Îmi pare rău. Vreau să te ascult, chiar dacă răspunsul pentru seara aceasta rămâne același.”