Plictiseala copiilor, pe înțelesul părinților
Poate auzi asta când pregătești masa sau când, în sfârșit, te-ai așezat puțin. Primul impuls poate fi să vii imediat în ajutor.
„Mami, mă plictisesc…”
Poate auzi asta când pregătești masa sau când, în sfârșit, te-ai așezat puțin. Primul impuls poate fi să vii imediat în ajutor: să propui un joc, o ieșire, poate chiar să te gândești la o jucărie nouă. Alteori, îți vine să răspunzi: „Dar ai atâtea jucării…”.
Ne dorim să le fie bine copiilor noștri.
Înainte să venim însă cu soluții, merită să vedem ce încearcă să ne spună copilul și de ce are nevoie acum.
Ce se poate ascunde în spatele frazei „mă plictisesc”?
La copiii mici, aceste cuvinte pot exprima și alte nevoi: foame, oboseală, tristețe sau dorința de apropiere. Ne uităm la cum a fost ziua lor și putem întreba:
„Ai vrea să stăm puțin împreună sau să te ajut să începi ceva?”
Dacă nevoile acestea sunt împlinite, dar copilul tot nu găsește ce să facă, poate avea nevoie de ajutor pentru primul pas. Să aleagă o activitate și să o înceapă singur nu este întotdeauna ușor: abilitățile care îl ajută să se organizeze sunt încă în dezvoltare. Numite funcții executive, acestea includ memoria de lucru, autocontrolul și flexibilitatea cognitivă și susțin gestionarea atenției. Îl ajută să țină minte ce vrea să facă, să urmeze câțiva pași și să încerce altfel când ceva nu merge. Se dezvoltă treptat, prin experiențe, joacă și sprijinul adulților.
La copiii mai mari, putem întreba:
„Ce ți-ar plăcea să faci? Ce te împiedică?”
Poate au deja o idee, dar le lipsesc materialele, compania sau posibilitatea de a ajunge undeva.
Alteori, au timp și posibilități, dar le este greu să stea cu acel „încă nu știu ce vreau să fac”. Aici contează și cum au învățat să privească plictiseala. Dacă timpul fără activitate este numit mereu „timp pierdut” sau umplut imediat, pot ajunge să îl perceapă ca pe ceva negativ, de care trebuie să scape.
Plictiseala, o oportunitate de explorare
Putem vorbi despre acel timp și altfel:
„Acum ai puțin timp să descoperi ce ai vrea să faci.”
Recunoaștem că plictiseala poate fi neplăcută, fără să ne grăbim să o îndepărtăm. Cu timp și sprijin potrivit, copilul poate începe să caute: Ce mă atrage? Ce mi-ar plăcea să încerc? Ce pot face cu lucrurile de aici?
Când îi lăsăm loc să încerce o idee fără să stabilim noi fiecare pas, facem loc jocului nestructurat, adică jocului liber. Copilul poate inventa o poveste, construi ceva sau schimba regulile pe parcurs. Descoperă ce îi place, alege, încearcă și se răzgândește. Prin aceste mici experiențe își exersează autonomia: își urmează ideile, caută soluții și cere ajutor când se blochează. Iar alături de alți copii, are ocazia să facă loc și ideilor lor, să negocieze și să găsească împreună o variantă.
Cum îl putem sprijini?
Recunoaștem starea: „E neplăcut când ai vrea să faci ceva și nu știi ce.”
Oferim un început: două opțiuni sau câteva minute împreună. „Punem primele piese, apoi alegi tu cum continuăm.”
Lăsăm materiale simple la îndemână: hârtie, creioane, cuburi, plastilină, potrivite vârstei — fără să stabilim cum trebuie să arate rezultatul.
Facem loc apropierii: poate sta lângă noi cât pregătim masa. Dacă suntem ocupați, îi spunem când putem petrece timp împreună și încercăm să respectăm acel moment.
Nu fiecare pauză trebuie să ducă la ceva creativ. Copilul se poate răzgândi, poate lăsa activitatea deoparte sau poate avea nevoie de mai mult ajutor. Ne adaptăm la vârsta lui și la felul în care se simte în ziua respectivă.
Când merită să privim mai atent?
Dacă plictiseala persistă și apar retragere, pierderea interesului pentru lucrurile preferate ori schimbări de dispoziție, somn sau energie, merită să explorăm mai atent ce trăiește copilul. La nevoie, o discuție cu un specialist ne poate ajuta să înțelegem aceste schimbări și ce sprijin ar fi potrivit.